Slackware este o distribuţie Linux. Slackware foloseşte un mod de abordare diferit de distribuţii renumite cum ar fi Red Hat, Debian, Gentoo, OpenSuse, sau Mandriva Linux. Poate fi descris cel mai bine ca fiind "UNIX-like", având în vedere politică strictă de încorporare a aplicaţiilor şi absenţa unor utilitare de configurare ce folosesc interfaţă grafică. Printre partizanii Slackware exista o vorbă, "Când ştii Slackware, ştii Linux, când ştii Red Hat, tot ce ştii e Red Hat."

Istorie şi nume

Ultima versiune stabilă a Slackware Linux este 12.0, care include suport pentru ALSA, GC, nucleul Linux, GNOME, KDE şi toate utilitarele uzuale. Există deasemenea o versiune de teste a Slackware numită 'Curentă' ce poate fi folosită pentru o distribuţie actualizată la zi.

Prima versiune, 1.00, a fost lansată pe 17 iulie, 1993 de Patrick Volkerding. Era bazată pe distribuţia SLS Linux şi oferea imagini ale discurilor, care erau disponibile pe FTP. Numele "Slackware" provine de la termenul "Slack", aşa cum este definit de Church of the SubGenius. GNOME a fost scos din distribuţia curentă, şi lăsat comunităţii pentru suport şi distribuţie. Sunt disponibile alte variante GNOME destinate specific pentru Slackware: GNOME. SlackBuild, GWARE. Un proiect numit Dropline oferă deasemenea pachete Gnome pentru Slackware, deşi acestea ar putea avea conflicte cu sistemul. Filozofia design-ului

Kiss

KISS, care este o abreviere pentru "Keep it Simple, Stupid", adică "Menţine totul simplu, prostule" este un concept care explică multe alegeri ale design-ului în Slackware. În acest context 'simplu' se referă la punctul de vedere al arhitecturii sistemului şi nu la acel al uşurinţei în utilizare. Acesta este motivul pentru care sunt atât de puţine unelte GUI pentru configurarea sistemului. Uneltele GUI sunt (după cum zice teoria) mai complexe, şi de aceea mai predispuse la probleme decât uneltele simple în linie de comandă. Rezultatul acestui principiu este ca Slackware este foarte rapid, stabil şi sigur, cu costul uşurinţei în utilizare. Criticii spun în general ca asta face lucrurile prea consumatoare de timp şi greu de învăţat. Susţinătorii spun că flexibilitatea şi transparența cât şi experienţa acumulată în acest proces compensează pe deplin.

Scripturile de startup

Slackware foloseşte modelul de scripturi din stilul de iniţializare BSD, pe când majoritatea celorlalte distribuţii Linux folosesc modelul de iniţializare System V Standard. Cu System V fiecare nivel de rulare primeşte un subdirector pentru scripturile de iniţializare, pe când stilul BSD da un singur script de iniţializare fiecărui nivel de rulare. Susţinătorii stilului BSD spun că este mai bine pentru că, cu acest sistem este mult mai uşor să găseşti, citeşti, editezi şi să întreţii scripturile. Susţinătorii stilului System V spun că structura acestuia face scripturile mai puternice şi mai flexibile. Trebuie menţionat faptul că compatibilitatea stilului System V a fost încorporată în Slackware, începând cu versiunea 7.0.

Administrarea pachetelor

Concepţia Slackware faţă de modul de administrare al pachetelor este unică. Sistemul său de administrare al pachetelor poate instala, actualiza, sau şterge pachete la fel de uşor ca şi alte distribuţii. Dar nu face nici o încercare de urmărire sau administrare a ceea ce este referit ca "dependinţe" (ex. se asigură că sistemul are toate librăriile de sistem şi programele pe care noul pachet "aşteaptă" să le găsească în sistem), fiind conceput pentru un administrator care are cunoştinţe despre pachetul pe care îl instalează. Pachetele sunt în formă de fişiere tar arhivate cu utilitarul gzip care mai degrabă au extensiile. tgz decât tar.gz. Sunt construite în aşa fel, încât atunci când sunt extrase în directorul rădăcină, fişierele lor se copiază către locaţiile unde trebuie să fie instalate. Este oarecum posibil (deşi nerecomandabil) să instalăm pachete fără utilitarele de pachete ale Slackware, folosind doar tar şi gzip, şi asigurându-ne că rulam scriptul doinst.sh, dacă unul a fost inclus în pachet.

În contrast rpm-urile Red Hat sunt arhive cpio, şi deb-urile Debian sunt arhive ar. Acestea conţin informaţii detaliate despre dependinţe şi utilitarele lor de administrare al pachetelor le pot folosi pentru a găsi şi instala condiţiile esenţiale (librăriile, programele, etc.). Pachetele vor refuza să se instaleze dacă condiţiile esenţiale nu sunt îndeplinite (deşi acest lucru poate fi încălcat). Dezbaterea pe meritele relative ale depistării sau ignorării dependinţelor, deşi nu aşa de intensă, este oarecum evocatoare a "războiului religios" găsit în lunga dezbatere a editoarelor de texte UNIX "vi versus Emacs". Modul de abordare al Slackware faţă de problema pare să fie bine acceptată de utilizatorii deseori tehnici pe care îi are.

Rezolvarea automată a dependentelor

Cu toate că Slackware nu incorporează utilitare care să rezolve dependinţele pentru utilizator prin luarea şi instalarea automată a dependinţelor de pe Internet, sunt câteva utilitare ale unor terţe părţi care pot furniza această funcţie similară cu modul în care APT o face pentru Debian Linux. Câteva dintre aceste unelte determina dependinţele prin analizarea pachetelor instalate, determinând ce librarii sunt necesare, şi pe urma descoperind ce pachete sunt disponibile pentru a le furniza. Acest proces automatic este consumator de timp, şi mai primitiv decât metoda manual finisată a APT. Oricum, de obicei produce rezultate satisfăcătoare.

Mai multe pe : www.slackware.com